miercuri, 13 noiembrie 2013

COMUNICAT

                                                                      COMUNICAT

Noi, grupul organizat de suporteri activi ai echipei CSF Speranța Nisporeni alături de lotul actual al echipei, staff-ul tehnic și conducerea echipei nisporenene, dorim să facem publică poziția noastră referitor la situația actuală în jurul clubului orașului nostru.

Dat fiind faptul că în ultima perioadă tot mai des se vehiculează fel de fel de zvonuri în legătură cu posibila dare în concesiune a stadionului din Nisporeni în gestiunea echipei FC Veris (Drăgănești / Stăuceni / Chișinău), posibila schimbare a denumirii (reședinței) clubului în FC Veris Nisporeni precum și transformarea actualei echipe CSF Speranța Nisporeni în echipa FC Veris II, dorim să facem publică poziția noastră referitor la acest subiect delicat.

Nu suntem împotriva venirii unor investitori de talia celor de la FC Veris în fotbalul nisporenean, însă avem anumite temeri în legătură cu modul de abordare a subiectului de către aceștia. Luând în considerație faptul că un club care a fost fondat în anul 2011 și-a schimbat reședința de 3 ori în acești 2 ani de existență, duce la anumite suspiciuni și neîncredere în politica promovată de clubul originar din Drăgănești.

Suntem gata să susținem un proiect viabil și de durată în Nisporeni, care va ține cont de principiile și interesele fundamentale ale nisporenenilor, bazate pe istoria fotbalului autohton:
-          Orașul Nisporeni a fost și în continuare va fi reprezenat doar de Speranța, care începând cu anul 1991 a fost și este imaginea orașului nostru;
-          Culorile echipei, cât și a orașului Nisporeni sunt doar alb-albastre. Anume aceste culori ne reprezintă și ne definesc ca nisporeneni;
-          Fotbalul este un fenomen social și în opinia noastră o echipă de fotbal trebuie să reprezinte localitatea și oamenii acestei localități, nicidecum interesele personale (deseori de scurtă durată) ale unor oameni de afaceri;
-          În cazul în are se dorește cu adevărat unificarea eforturilor întru prosperarea fotbalului nisporenean, considerăm că unica denumire acceptabilă a echipei unificate poate fi Speranța Nisporeni;
-          Interesele actualului lot de jucători nu pot fi neglijate, atât timp cât ultimii ani anume ei au reprezentat nucleul renașterii Speranței; Selecția în noua echipă trebuie să fie făcută în baza principiilor sportive și nicidecum a intereselor impresarilor sau persoanelor cointeresate financiar în promovarea unui sau altui jucător;

În cazul în care stadionul va fi totuși dat în concesiune echipei FC Veris, solicităm să fie incluse următoarele clauze contractuale:
-          Echipa locală va putea juca meciurile de acasă fără să achite taxe de chirie sau alte taxe adiționale pentru folosirea stadionului orășănesc;
-          Antenamentele echipei locale (inclusiv și echipele de juniori și copii) vor avea loc în continuare pe stadionul din Nisporeni, fără ca să fie impuse careva taxe sau restcicții;
-          Stema actuală a echipei FC Veris trebuie modificată. Atât timp cât echipa va avea reședința în orașul Nisporeni, prezența stemei raionului Sîngerei este inadmisibilă;

Ne mândrim cu actualul lot al echipei și staful tehnic pentru devotamentul de care au dat dovadă pe parcursul ultimilor ani, pentru tăria de caracter și profesionalismul manifestat. Ei și-au făcut datoria, motiv pentru care le suntem recunoscători și considerăm că anume această echipă, și actualul lot ne reprezintă ca nisporeneni. Tentația de a avea o echipă a Nisporeniului în Divizia Națională este una firească, însă valorile și principiile noastre sunt strâns legate anume de actuala echipă, pe care o vom urma indiferent în ce ligă vor juca.


ÎN NISPORENI DOAR SPERANȚA CONTEAZĂ !

marți, 19 februarie 2013

Tradițiile fotbalului nisporenean vor reînvia în 2013

teren de fotbal
Imagine simbol / Sursa: artimex.ro
Vești bune de la Nisporeni. Chiar în primele zile ale anului 2013, Asociația cluburilor de fotbal de aici şi-a ales o nouă conducere: tînără, optimistă și profesionistă. Așa, cel puțin, o caracterizează Grigore Brașoveanu, directorul Școlii sportive din Nisporeni.
În calitate de preşedinte a fost ales Vasile Grigorov, vicepreședinte – Ion Echim și secretar – Alexandru Gardaș. Toți trei au obținut votul de încredere al majorității celor peste 20 de membri ai Asociației întruniţi la adunarea generală din 3 ianuarie curent.
”Ne mîndrim că am reușit să alegem o conducere nouă şi tînără”, a declarat pentru ”Expresul” Grigore Brașoveanu. El s-a arătat încrezut de faptul că alegerea a fost corectă și că în timpul apropiat schimbările în bine vor fi vizibile. ”Avem foarte multe de făcut în anul acesta, ca, în cele din urmă, nu doar halterele să iasă în evidență la Nisporeni, dar și fotbalul”, a remarcat dînsul.
Unul din planurile mărețe ale Asociației pentru acest an este de a accede cu o echipă de fotbal în Divizia B a Campionatului naţional la fotbal, dar şi de a participa cu patru echipe de copii și juniori în acelaşi campionat. Tot în acest an urmează să fie înființate, pe lîngă cele patru filiale ale Şcolii sportive din Nisporeni, care activează la Șișcani, Soltănești, Vărzărești și Seliște, încă două – la Milești și Boldurești.
”Mă voi strădui să îndreptățesc așteptările celor ce m-au ales”, a declarat Vasile Grigorov, proaspătul președinte al Asociației cluburilor de fotbal din Nisporeni, dînd asigurări că va face tot posibilul pentru a reînvia tradițiile fotbalistice nisporenene.
Vasile Grigorov are 37 de ani, a absolvit Universitatea de educație fizică și sport din Moldova. În prezent, este antrenor de fotbal la Școala sportivă din Nisporeni.
Tot în acea zi, Asociația cluburilor de fotbal din Nisporeni s-a mai ales cu un președinte… de onoare. Înaltul titlu i-a fost acordat președintelui raionului, Vasile Bîtca, un amator de fotbal împătimit.
NISPORENI | Ina Landa 
Sursa: Expresul.com

vineri, 20 iulie 2012

Promovare (FOTO)

Suporterii  FC Nisporeni au organizat o campanie de afisaj pentru promovarea meciul cu FC Mereșeni.
Reamintim ca meciul va fi jucat sâmbătă la ora 18:00, pe stadionul raional.

miercuri, 18 iulie 2012

Şi pe ploaie, şi pe vânt...

  15 iulie, satul Izvoare, raionul Floreşti. O nouă deplasare în cadrul Bemol Regions'Cup-2012, de aceasta data FC Nisporeni a jucat cu Izvoras Izvoare.
 In imagine vedeţi ultraşii de la Nisporeni care au suţinut echipa pe o furtună puternică, însoţită de grindină.

miercuri, 20 iunie 2012

Comunicat Oastea Fiară

Respect pentru decizia prietenilor noștri de la Zimbru . Mutarea ultrașilor din "Oastea Fiară" în alt sector le va permite promovarea necondiționată a valorilor naționale.

Revista ULTRA' (România)

Preț: 25 Lei (MDL)
Revista Ultra’ Nr. 1 (mai 2011)
- poze din ultimii ani din ligile inferioare şi liga I (ne-am luat reper data ultimei apariţii a revistei Suporter, ultima de acest tip la nivel naţional)
- interviu cu C.D.I. (Rapid Bucureşti)
- fotoreportaj: Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti
- fotoreportaj: Steaua Roşie Belgrad – Partizan Belgrad
- fotoreportaj: Hajduk Split – NK Rijeka
- fotoreportaj: Ferencvaros Budapesta – Ujpest Budapesta
-prezentare de grup: Sezione Ultra’ (Universitatea Craiova)
-fotoreportaj: Honor et Patria (România)
- cadou: 3 stickere Revista Ultra’
În nr. 1 sunt publicate 99 poze de foarte bună calitate(82 din România şi 17 din afară).


marți, 19 iunie 2012

FC Nisporeni - FC Cojusna (17.06.2012)

                         
  La acest meci, "Ultras Nisporeni" s-a prezentat bine. Pe tot parcursul partidei de fotbal dintre Nisporeni și Cojușna nu au lipsit cântecele, fumigienele și buna dispoziție. Au fost și câteva incidente dintre fotbaliștii din Cojușna și ai noștri, unde s-au implicat și suporterii :) , meciul fiind întrerupt pentru o perioadă de timp . 
  În repriza a doua, suporterii s-a mutat de la  " tribuna oficiala" . Noua poziție (Video mai jos) ne va permite creșterea și dezvoltarea galeriei.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Grupele BEMOL REGIONS'CUP 2012

Grupa NORD
Haiduc Corbu
FC Edinet
Volodarka (Ucraina)

Grupa VEST
FC Nisporeni
CS Cojusna
Rapid-2 Ghidighici

Grupa CENTRU
FC Sipca
FC Marculesti
Steaua Singerei
Izvoras Izvoare

Grupa EST
USPEE
CS Varnita
FC Buteni-Mereseni

Sursa: BEMOL Regions'Cup

joi, 14 iunie 2012

Cu toții la stadion


FC Nisporeni - FC Leuseni



Pe 26 mai a avut loc meciul dintre FC Nisporeni şi FC Leuşeni care a fost disputat la Nisporeni. Locuitorii din Nisporeni au ştiut cum să-şi susţină echipa, scandând organizat numele echipei, cântând şi dansând!
 Meciul dintre cele doua echipe s-a încheiat cu scorul 3:1.
Golurile fiind înscrise de următorii jucători:

 Nisporeni: Şoimu Maxim - 45’
Baciu Dragoş-Andrei (România) - 52’
Bucătaru Dan (România) - 67’

Leuşeni: Gavajuc Nicolaie - 55’

Cei mai buni jucători: Baciu Dragoş-Andrei (România) şi Berbec Dumitru (Cimişlia)

SURSA: BEMOL REGIONS CUP

vineri, 11 mai 2012

Sezonul BEMOL Regions Cup 2012 a luat start

Sezonul BEMOL REGIONS CUP a fost oficial deschis pe 9 mai 2012. Primul meci a fost jucat pe malul stâng al Nistrului, în oraşul Dubăsari.
Meciul care a dat start campionatului de fotbal pentru amatori a fost disputat între echipele "Energetic Dubăsari" (r-nul Dubăsari) şi echipa Universităţii de Studii Politice şi Economice Europene (USPEE) Chişinău. La meciul de debut s-au adunat peste 100 de persoane care au venit să-şi susţină echipa favorită. În pauza dintre reprize, Ambasadorul Bunăvoinţei al companiei BEMOL, Dr. h.c. Wolfgang Lerke, a ţinut un discurs în cadrul căruia a urat tuturor atât un meci frumos, cât şi un sezon de fotbal cât mai captivant.
“Lupta" între cele două echipe s-a încheiat cu scorul 1:0 în favoarea echipei din Chişinău – FC USPEE. La sfârşitul meciului, cei mai buni jucători din ambele echipe au fost premiaţi pentru efortul depus. Aceştia au fost: Nicolae Ţurcan (FC USPEE) şi Ion Dîrul ("Energetic Dubăsari").Şi spectatorii au avut parte de premii: participanţii la tombolă care au ghicit scorul meciului, sau au fost aproape de rezultatul final au avut posibilitatea să câştige premii din partea companiei BEMOL.
Anul acesta în cadrul BEMOL REGIONS CUP participă 24 de echipe. Următorul meci va avea loc la sfârşitul lunii Mai. Pentru informaţie nouă cât şi datele meciurilor ce urmează, accesaţi regulat site-ul BEMOL.bemol.md

joi, 10 mai 2012

Speranța Nisporeni 3 - 2 FC Soroca

09.05.2012
Cupa Republicii Moldova între echipele de amatori. Echipa locală Speranța din Nisporeni, s-a întâlnit cu FC Soroca în cel de-al doilea meci din cupă. În teren era luptă crâncenă pentru fiecare minge, pentru fiecare bucată de teren. Un fotbal adevărat. Iar atmosfera din așa numitele ”tribune”, a fost asigurată de către ultrașii din Nisporeni.
Sursa: Oastea Fiara